Bioingineria - știința viitorului?
Motivarea alegerii temei
Bioingineria este un domeniu interdisciplinar, în plină evoluție, care implică medicina, biologia, chimia, ingineria, nanotehnologia și informatica. Bioinginerii se află în prima linie a descoperirilor științifice, creând tehnologii ce au un potențial incredibil de a îmbunătăți lumea.
M-a fascinat întotdeauna întrebarea: „Cum va arăta lumea în 50 ani?”. Am ales această temă deoarece consider că domeniul bioingineriei va influența enorm răspunsul la întrebare, caracterul său interdisciplinar determinând găsirea unor soluții inovatoare.
Fiind un domeniu aflat încă la început, lipsa unor reglementări clare va crea, bineînțeles, probleme. Sunt curioasă cum vor reacționa atât statele lumii, cât și comunitatea științifică, având în vedere că orice inovație are și dezavantaje.